RECENZIE- O VIAȚĂ ȘI ÎNCĂ O ZI(#2)

Titlu: O viață și încă o zi(volumul 2)

Autor: Alexandru-Mihai Gulie

Editura: Bookzone

Nr.pagini: 254

Volumul doi din „O viață și încă o zi” nu reprezintă o continuare a poveștii dintre Abel și Sarah, ci constituie o nouă aventură spre o poveste de dragoste minunată.

Autorul ne poartă într-un ținut nou, Alabama, un loc în care zilele de vară ascund iubirea dintre Jude și Savannah.

Ca și în cazul primului volum, autorul mi-a transmis o mulțime de emoții prin scrierea sa, prin destinul și trăirile personajelor pe care le-a creat.

Mi-a plăcut modul în care a descris locul în care are loc açtiunea, astfel încât am simțit că mă aflu lângă protagoniști și că fac parte din povestea lor.

În centrul acțiunii îi avem pe Jude și Savannah, doi tineri ce se știu încă din copilărie, dar ajung să fie despărțiți timp de 4 ani. Deoarece Savannah dorește să își urmeze visul și să plece la New York, lasă în urmă ținutul Marengo, și odată cu el și pe Jude. Acesta nu își poate părăsi bunicul, și cu toate că iubirea pentru tânără era extrem de puternică, decide să îi ofere libertatea.

În urma unui eveniment nefericit, cei doi ajung să se reîntâlnească, fiind constrânși să poarte o discuție despre ceea ce s-a întâmplat în trecut. Însă este oare mult mai tarziu? Sau va reuși iubirea lor să treacă peste orice?

Nici de această dată Alexandru-Mihai Gulie nu s-a axat numai pe povestea de dragoste dintre cei doi protagoniști, ci a conturat viața mai multor personaje. Astfel, ajungem să îi cunoaștem pe Robert și Daniel, doi copii ce trăiesc alături de mama lor, și cu toate că au mute lipsuri materiale, reușesc să se bucure de lucrurile cu adevărat importante din viață.

Cartea a primit din partea mea 4/5 steluțe și o recomand cu drag. Le mulțumesc celor de la Bookzone pentru exemplar, și nu uitați să aruncați o privire pe site-ul lor pentru mai multe noutăți editoriale.

Citate:

„Oamenii se schimbă, locurile rămân aceleași dar nu se mai simt la fel, dar oare și sentimentele se schimbă?”

„…de oameni trebuie să ne îndrăgostim și toate vor fi bune în lume.”

RECENZIE- MARELE GATSBY

Titlu: Marele Gatsby
Autor: F. Scott Fitzgerald
Editura: Litera
Nr. pagini: 207

Anul acesta mi-am propus să citesc mai multe cărți clasice, motiv pentru care atenția mi-a fost îndreptată către „Marele Gatsby” , scriere considerată ’’al doilea mare roman în limba engleză al secolului xx, după „Ulice” de James Joyce.’’

Cartea aceasta mi-a frant inima, deoarece în ciuda aparențelor, povestea prezentată este una tristă.
Nick, un tânăr de aproximativ 30 de ani, are o singură dorință- să trăiască visul american. Atunci când se mută la New York, este atras în mod iremediabil de lumea luxului și a abundenței, lume din care face parte și Jay Gatsy, noul său vecin.
Deși este bogat și cunoscut pentru petrecerile sale extravagante, acesta ascunde în suflet o mare durere provocată de dragostea pe care i-o poartă lui Daisy Buchanan. Astfel, toată agitația pe care o stârnește în jurul său are un singur scop, acela de a-i atrage atenția acesteia.

La rândul sau, Daisy pare că are viața perfectă: un soț chipeș, o fetiță dragalașă și aprecierea celor din jur. Va fi oare universul său afectat de apariția lui Gatsby?

Desi cartea se numește ‘’Marele Gatsby’’, mi s-a părut că acțiunea cade mai mult pe Nick, multe dintre întâmplări fiind relatate din punctul său de vedere. Stilul de scrierea al lui F. Scott Fitzgerald mi-a plăcut destul de mult, iar povestea sa a reușit să mă emoționeze. Finalul a fost unul trist, motiv pentru care am ajuns să urăsc majoritatea personajelor. Singurele pe care le-am îndrăgit au fost Gatsby și Nick, căci restul mi s-au părut superficiale și ignorante.

Autorul a conturat câteva moravuri sociale, printre care dorința de îmbogățire, infidelitatea și decăderea morală.

Cartea a primit din partea mea 4,5/5 steluțe și mă bucur că am avut curajul de a începe acest roman, căci mi-a transmis emoții puternice.

Citate:

‘’Eram și înăuntru, și afară, deopotrivă fermecat și dezgustat de inepuizabila diversitate a vieții.’’

‘’Comparativ cu uriașa distanță care îl separase de Disy, grație luminii aceleia, ea i se păruse foarte aproape, ca și când ar fi putut să o atingă. I se păruse la fel de aproape ca stelele de lună. Acum devenise din nou doar o lumina verde pe un doc. Numărul obiectelor lui fermecate scăzuse cu unul.’’

RECENZIE- DESPRE TRISTEȚEA FEMEILOR FRUMOASE

Titlu: Despre tristețea femeilor frumoase

Autor: Andrei Ruse

Editura: Hyperliteratura

Nr.pagini:249

Hyperliteratura a debutat inițial ca o revistă online, dar datorită lui Andrei Ruse s-a transformat într-o editură ce publică și susține autorii români.

Astăzi vă voi prezenta „Despre tristețea femeilor frumoase„, o colecție de scrieri ce m-a intrigat datorită titlului și pe care am terminat-o într-o singură zi. Cartea este formată din 10 povestiri și deși nu toate mi-au plăcut, au fost câteva care m-au marcat și pe care le recomand cu drag.

Preferata mea este, cu siguranță, „Misterioasele dispariții din Arondismentul XII„. Cele 40 de pagini au în centru dispariția mai multor femei din Rue Abel, însă cazurile nu se leagă, iar poliția nu poate depista vinovatul. Treptat, ne sunt prezentate aspecte din viața persoanelor dispărute, precum pasiunile și modul în care se raportau la lumea din jur. Prin intermediul acestei povești am înțeles că uneori frumusețea poate reprezenta un dezavantaj, căci oamenii nu vor privi mai departe de aparențe și nu îți vor cunoaște niciodată sufletul.

„Fata care citea o carte în fiecare noapte” este o altă povestire ce mi-a plăcut tare mult. În centru acțiunii se află un scriitor celebru ce îi oferă unui vechi prieten prima ediție a celui mai cunoscut roman al său. Dându-și seama de greșeala făcută, acesta caută pe internet un deținător al cărții pierdute, însă întâlnește o tânără ce este o mare fană a scrierilor sale. Lucrurile se dezvoltă într-un mod interesant, iar finalul te face să îți pui zeci de întrebări.

De ce mi-au plăcut atât de mult aceste povestiri? Ei bine, modul în care Andrei Ruse s-a jucat cu magia și realitatea mi-a ajuns la suflet. Finalurile pe care le-a ales au fost imprevizibile, șocante, și am avut nevoie de puțin timp pentru a reflecta asupra întâmplărilor descrise.

Recomand cu cel mai mare drag această carte, deoarece este imposibil să nu găsiți cel puțin o poveste care să fie pe placul vostru. Fie că vorbim despre femei ce au cucerit timpul sau femei ce nu au zâmbit niciodată, această scriere aduce în prim plan probleme cu care se confruntă societatea din ziua de astăzi. Eu i-am oferit 4☆/5☆ și le mulțumesc celor de la editură pentru exemplarul oferit.

RECENZIE- POEZII ÎN DIALOG DISCRET

Titlu: Poezii în dialog discret

Autor: Ana-Maria Luminea

Editura: Hermannvet

Nr. Pagini: 88

Sunt o cititoare ce își îndreaptă atenția către romanele ce au o acțiune complexă, romane în care oameni sunt divizați în clase sociale sau posedă diverse puteri. Totuși, uneori iau o pauză de la astfel de opere și încerc să diversific.

Astăzi vă voi vorbi despre o cărticică de poezie tare draguță ce mi-a transmis o mulțime de stări și sentimente. Cartea poate fi comandată de aici, iar eu îi mulțumesc tare mult autoarei pentru ocazia de a cunoaște o mică particică a sufletului său.

Scrierea Anei se concentrează asupra unor subiecte sensibile:iubirea, despărțirea și uitarea. Toate acestea ajung să formeze o poveste, poveste cu care se confruntă mulți tineri din ziua de azi.

Cartea are un format diferit, nu are stuctura clasică pe care o au toate poeziile din programa școlară, iar acest lucru mi-a plăcut enorm. De asemenea, fiecare scriere se încheie cu un citat ce prezintă însuși subiectul poeziei: „Fiecare clipă va deveni amintire într-un final.”

Printre scrierile mele preferate din această carte se numără:

„Acolo,

Unde nu exista vreo șansă

Eram noi,

Prezenți,

Poate

De-aia nu a fost să fie

Poate e motivul,

Pentru care,

Azi,

Suntem absenți.”

.

„Te-ai lăsat pierdut,

Și ai topit iubirea,

Ca un cub de gheață.

Acum…

Te prefaci tăcut,

În astă operă de artă,

Numită viață.”

Cred că atunci când alegem să citim poezii, ne așteptăm să trecem prin sentimente puternice, să îl înțelegem pe autor și să ne identificăm cu ceea ce a pus pe hârtie. Pentru mine, Ana-Maria Luminea a reușit să stârnească dorința de a citi mai multe opere în versuri. Recomand cu drag această cărticică. 4☆/5☆.

RECENZIE- MINUTE PÂNĂ LA MIEZUL NOPȚII

Titlu: Minute până la miezul nopții
Autor: Remina Radu
Editura: Bookzone
Nr. pagini: 208

Probabil v-am obișnuit cu recenziile în care vorbesc despre cărțile ce mi-au plăcut enorm și pe care le recomand cu drag. Ei bine, astăzi vă voi prezenta un roman ce nu a fost întocmai pe gustul meu, însă poate că va fi pe placul vostru.

În „Minute până la miezul nopții’’ autoarea a abordat un subiect sensibil, mai exact depresia. Deși îmi place să citesc despre această stare, nu am putut să relaționez cu personajele din carte, iar acest fapt a îngreunat lecturarea operei.

În cele 200 de pagini urmărim modul în care protagonista a fost afectată de relațiile cu cei din jur sau de evenimentele prin care a trecut. Trecutul și prezentul se îmbina într-un mod interesant, iar astfel putem observa care au fost întămplările ce au marcat-o pe aceasta încă din copilărie.

Mi-a plăcut modul în care este structurată cartea, astfel încât fiecare capitol se deschide prin intermediul unei poezii încărcate de emoție. Preferata mea este, cu siguranță, aceasta:

‘’Roz. Așa visasem camera.
Blond. Așa visasem bărbatul.
Albă. Așa visasem rochia.
Totul e gri. El e brunet. Eu sunt goală.
Căci în întuneric toate culorile-s la fel.’’

Ce nu mi-a plăcut, în schimb, a fost modul de scriere. De multe ori a trebuit să reiau paginile citite anterior deoarece nu înțelegeam despre ce se vorbește. De asemenea, mi s-a părut că trecerea de la un subiect la altul este rapidă, iar evenimentele sunt relatate haotic.

Cu toate acestea, multe dialoguri au fost amuzante, iar relația dintre ea și Arthur mi s-a părut interesantă. Am fost ținută în suspans de micul secret pe care protagonista îl descoperă și mi-ar fi plăcut să se vorbească mai mult despre acesta.
Cartea a primit din partea mea 3/5 steluțe și le mulțumesc celor de la Bookzone pentru exemplarul oferit. Îmi pare rău că nu a fost pe placul meu și sper să mai citesc ceva de la Remina Radu pentru a-mi face o părere clară asupra stilului său de scriere.

RECENZIE- PRINȚUL NEMILOS

Titlu:Prințul nemilos
Autor: Holly Black
Editura: Storia
Nr. pagini:421

Holly Black a dat naștere unui univers magic în care personajele principale sunt zânele, ființe puternice și nemiloase. Cele peste 400 de pagini ascund intrigi, trădări și conflicte, iar lupta pentru putere este evenimentul central al romanului.

Pentru Jude și cele două surori ale sale, Taryn și Vivi, totul se schimbă odată cu apariția unui bărbat misterios în casa lor. Acesta se dovedește a fi Madoc, tatăl adevărat al lui Vivi, și totodata cel ce le va ucide părinții.
Astfel, cele trei tinere sunt luate din lume oamenilor și duse în Tărâmul zânelor, loc în care sunt văzute cu dispreț de către ceilalți locuitori.

Deși au trecut 10 ani de la tragicul eveniment, Jude își dorește cu orice preț să fie acceptată în lumea ființelor nemuritoare. Marele său vis este să devină cavaler, însă îi este spulberat de răutățile celor din jur. La polul opus o avem pe Vivi, zâna ce nu poate uita suferința din trecut și cea care nu își găsește locul în acest univers. Pentru ea lumea muritoare a rămas un ideal, un loc în care și-ar dori să trăiască în ciuda conditței pe care o are.

Prințul Cardan, fiul cel mic al regelui Eldred, joacă un rol extrem de important în desfășurarea acțiunii. Deoarece acesta se comportă în mod îngrozitor cu Jude, protagonista este nevoită să îl înfrunte și să îl sfideze.
Însă este oare Jude atât de puternică încât să facă față tuturor pericolelor și obstacolelor ce îi apar în cale? Și ce se întâmpla oare atunci când și cei dragi ajung să o trădeze?

Suspansul operei crește de la un capitol la altul, iar finalul m-a șocat de-a dreptul. Imprevizibil, acesta m-a făcut să îmi urăsc personajele preferate și să cred ca în Tărâmul zanelor nu poți avea încredere în nimeni. Mi-a plăcut mult modul în care Holly Black a descris puterile, obiceiurile și frumusețea ființelor nemuritoare, fapt ce m-a făcut să mă pierd în lumea întunecată și luxoasă a acestora.

Un fantasy bine scris, cu protagoniști nemiloși ce ar face orice pentru a-și atinge scopurile. Vă recomand cu drag aceasta carte, însă nu înainte de a va avertiza: Nu va atașați prea mult de personaje!

Citate:

‘’Mai mult decât orice, te urăsc pentru că ma gândesc la tine. Adesea. E dezgustător și nu mă pot opri. ‘’

‘’Se pare că, după ce ai sărutat pe cineva, posibilitatea altor săruturi atârnă apăsătoare peste toate, oricât de proastă ar fi fost ideea primului sărut. Amintirea atingerii dintre buzele noastre vibrează în aerul dintre noi.’’